Președintele Fed consideră China un pericol pentru economia americană

Președintele Fed consideră China un pericol pentru economia americană
Publicat: 10/02/2016, 18:23

Yellen a indicat China printre riscurile pentru economia americană și a afirmat că actualele condiții financiare susțin într-o măsură mai redusă avansul PIB, potrivit Financial Times.

„Aceste evoluții, dacă persistă, ar putea avea impact asupra perspectivei economice și asupra pieței muncii, chiar dacă sunt compensate într-o oarecare măsură de declinul dobânzilor pe termen lung și de scăderea prețului petrolului”, a spus Yellen, într-un discurs susținut în fața comisiei pentru servicii financiare din Camera Reprezentanților.

Președintele Fed a menținut însă politica de a semnala creșteri „graduale” ale dobânzii de politică monetară, argumentând că evoluția bună de pe piața muncii și creșterile de salarii ar trebui să ajute economia americană, în timp ce măsurile de stimulare economică din alte state ar trebui să ajute economia globală.

Tonul precaut al șefului Fed se află într-un contrast puternic cu evaluarea optimistă din decembrie, când a prezentat creșterea dobânzii ca pe o confirmare a progreselor înregistrate de economia americană.

Între timp, piețele financiare au avut un început de an dificil, cu scăderi ale prețurilor materiilor prime, temeri privind creșterea economiei Chinei, dar și referitoare la capacitatea marilor bănci centrale de a-și susține în continuare economiile.

Yellen nu a discutat explicit ce se va întâmpla la următoarea ședință a Fed, dar persoane importante din conducerea băncii centrale a SUA au afirmat anterior că o decizie de politică monetară în martie devine mai puțin probabilă, având în vedere contextul internațional.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o...
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Halep NU mai joacă. S-a decis oficial. Anunțul venit chiar azi, 14 mai
Florin Piersic are o locuință cochetă, situată pe malul Someșului. Foto
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Arheologii au detectat o structură îngropată și mai multe anomalii lângă piramidele din Giza
×